vineri, 30 septembrie 2011

Salata de vinete cu ceapa


Ingrediente:
-         3-4 vinete mari;
-         1 ceapa;
-         ulei din samburi de struguri;
-         sare.

Mod de preparare:
1.      Se aleg vinete coapte si cu coaja lucioasa (de preferinta sa fie subtiri si lungi pentru a se coace bine) pe care le coacem la cuptor intorcandu-le pe toate partile sau se pot coace pe o tava la flacara aragazului. Dupa ce s-au copt, se curata de coaja cat sunt inca calde, se aseaza pe un fund de lemn, le tocam putin si le lasam sa se scurga zeama timp de 2-3 ore.
2.      Vinetele curatate si scurse de zeama se paseaza bine cu furculita, apoi se mai toaca cu cutitul de cateva ori pana se maruntesc bine.
3.      Ceapa se curata si se toaca fin.
4.      Vinetele se amesteca cu ulei (ulei se pune atat cat pot absorbi vinetele, daca se pune mai mult salata se taie). La final se adauga ceapa tocata si sare dupa gust si se introduce la frigider.
Salata se serveste rece, ornata cu rosii, lamaie, patrunjel, masline etc., la alegere.

Salata de vinete cu ceapa